AcasăActualitateEconomicSchimbare la conducerea Direcției emisiune, tezaur și casierie a Băncii Naționale a...

Schimbare la conducerea Direcției emisiune, tezaur și casierie a Băncii Naționale a României

Începând cu data de 1 februarie 2026, Mugur Tolici (56 de ani) va prelua funcția de director al Direcției emisiune, tezaur și casierie (DETC) din cadrul Băncii Naționale a României (BNR).​​​ În prezent director la Direcția Resurse Umane, Mugur Tolici preia atribuțiile de la Ion Nițu, care a condus DETC din anul 1999. 

„Preluarea conducerii Direcției emisiune, tezaur și casierie reprezintă o responsabilitate pe care mi-o asum cu profesionalism și respect, așa cum mi-am îndeplinit toate rolurile profesionale în cei peste 30 de ani de activitate în Banca Națională”, declară Mugur Tolici.

Mugur Tolici și-a început cariera în cadrul băncii centrale în anul 1994 și a condus câteva direcții din structura instituției înainte să devină director de resurse umane, în noiembrie 2009. Astfel, el a fost director al Direcției de politică monetară timp de un an până în 1999, consilier al viceguvernatorului BNR Cristian Popa în perioada 2000-2004 și apoi director de cabinet al guvernatorului Mugur Isărescu din decembrie 2004 până în martie 2008. Ulterior, acesta a ocupat postul de director adjunct al DETC timp de aproape doi ani.

În intervalul 2018 – 2019, Mugur Tolici a îndeplinit funcția de reprezentant al României la Fondul Monetar Internațional (FMI).

Mugur Tolici este absolvent al specializării Finanțe-Bănci în cadrul Academiei de Studii Economice (1993), unde, în 2010, a obținut și diploma de doctor în economie. În 1998, el a urmat cursurile unui program în domeniul afacerilor internaționale la Georgetown University (SUA).

Sursă foto: BNR

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite