Marcel Ciolacu, premierul României, a anunțat luni, 2 septembrie, înainte de ședința de Guvern, că va fi pus în transparență publică actul normativ în baza căruia vor fi anulate dobânzile și penalitățile celor cu datorii la stat, însă doar dacă persoanele în cauză plătesc aceste restanțe până la data de 25 noiembrie.
„Azi va fi pus în transparență publică și actul normative prin care luăm o serie de măsuri pentru a aduce venituri în plus la buget. Anulăm dobânzi și penalități celor cu datorii la stat, dacă plătesc aceste restanțe până la data de 25 noiembrie. Luăm însă și o măsură în premieră după Revoluție: răsplatim și contribuabilii corecți, cu taxele la zi! Astfel, de luna următoare, ei primesc o bonificație de 3%, deci plătesc mai puțin către stat. Consider că este forma cea mai firească prin care arătăm un semn de apreciere pentru toți contribuabilii onești din această țară.”, a declarat Marcel Ciolacu, premierul României.









