Grevă la Constanța! Sindicaliștii de la trei muzee și de la biblioteca județeană își strigă nemulțumirile
Grevă la Constanța! Sindicaliștii de la 3 muzee și de la biblioteca județeană au intrat în grevă japoneză. Aceștia trag un semnal de alarmă faţă de „bătaia de joc a guvernanţilor.”
Ce spun sindicaliștii?
„Dacă şi tu crezi că, pentru muncă egală, remuneraţia trebuie să fie egală, că orele suplimentare trebuie plătite şi că instituţiile de cultură trebuie să fie finanţate corespunzător, pentru a ieşi din praful în care se afundă din ce în ce mai adânc, poartă joi o banderolă albă! Dacă ai observat condiţiile necorespunzătoare în care lucrează angajaţii din instituţiile de cultură, lipsurile cauzate de personalul insuficient, de dotările depăşite, care le îngreunează munca lucrătorilor şi care nu le permite să se adreseze publicului aşa cum acesta merită, poartă o banderolă albă în data de 4 aprilie!”, au transmis, miercuri seară, reprezentanți Sindicatului „Ovidius” al Lucrătorilor din Muzee Constanţa.
Mai mult, aceștia avertizează că nu se vor „opri aici”, în condiţiile în care autorităţile s-au învățat cu „slujbaşii culturii să stea, obedienţi, cu capul plecat şi să aştepte”.
„În contextul neonorării promisiunilor făcute de Guvernul României în timpul negocierilor cu reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Cultură şi Presă ‘CulturMedia’ şi preşedintele CNS Cartel Alfa, domnul Bogdan Iuliu Hossu, privind eliminarea inechităţilor salariale apărute ca efect al OUG 128/2023, angajaţii din muzeele şi bibliotecile publice sunt, din nou, umiliţi, iar munca lor nerespectată. Ca răspuns la această atitudine, sindicatele îşi respectă cuvântul dat membrilor şi declanşează acţiuni de protest în toată ţara, conform programului anunţat în a doua jumătate a lunii martie”, se arată în comunicat.
Astăzi, pe 4 aprilie, sindicaliştii de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Muzeul de Artă Populară Constanţa, Muzeul de Artă Constanţa şi Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” Constanţa vor purta, în timpul programului de lucru, o banderolă albă, pe care îşi vor scrie nemulţumirile.

Sursă foto: Unsplash









