La selecția procurorilor, în vederea formulării propunerilor de numire pentru ocuparea funcțiilor de procuror general și de adjunct al procurorului general ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procuror-șef și procurori-şefi adjuncți ai Direcției Naționale Anticorupție şi procuror-șef și procurori-șefi adjuncți ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), organizată de Ministerul Justiției în perioada 08.01.2026 – 02.03.2026, s-au înscris următorii candidaţi:
A. Pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
- Cristina CHIRIAC, procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi;
- Bogdan-Ciprian PÎRLOG, procuror militar în cadrul Parchetului militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.
B. Pentru funcţia de adjunct al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
- Marius I. VOINEAG, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
C. Pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie
- Tatiana TOADER, procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
- Vlad GRIGORESCU, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
- Ioan-Viorel CERBU, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, delegat în funcţia de procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
D. Pentru funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie
- Mihai PRUNĂ, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secţia de urmărire penală;
- Marinela MINCĂ, procuror şef al Secţiei judiciare în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
- Marius-Ionel ŞTEFAN, procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti.
E. Pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
- Ioana-Bogdana ALBANI, procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – structura centrală;
- Antonia DIACONU, procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti;
- Alina ALBU, procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
- Codrin-Horaţiu MIRON, procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara;
- Bogdan-Ciprian PÎRLOG, procuror militar în cadrul Parchetului militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.
F. Pentru funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
- Aurel-Cristian LAZĂR, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara;
- Alex-Florin FLORENŢA, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
- Claudia-Ionela CURELARU, procuror şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
- Gill-Julien GRIGORE-IACOBICI, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa;
- Mihai-Răzvan NEGULESCU, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
În continuare, procedurile de selecție a procurorilor în vederea formulării propunerilor de numire pentru ocuparea funcțiilor de procuror general și de adjunct al procurorului general ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procuror-șef și procurori-şefi adjuncți ai Direcției Naționale Anticorupție şi procuror-șef și procurori-șefi adjuncți ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se vor desfășura potrivit calendarului de concurs.
Între 23 şi 26 februarie, procurorii vor susţine un interviu în faţa ministrului Justiţiei şi a unei comisii. Pe 2 martie vor fi publicate rezultatele selecţiei pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei. Tot pe 2 martie, ministrul va înainta propunerile motivate Secţiei pentru procurori a CSM, pentru emiterea avizului consultativ. Decizia finală îi aparţine preşedintelui Nicuşor Dan.






