Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un nou Cod Galben de căldură și și disconfort termic ridicat. Acesta este valabil pentru mai multe județe, printre care și Constanța și Tulcea.
„În sudul Olteniei, sudul, centrul și estul Munteniei, precum și în Dobrogea continentală, valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 33…36 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.”, transmite ANM.
Vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, în a doua parte a zilei de luni, local în Muntenia, în estul Olteniei și în sudul Transilvaniei, iar marți în special în zonele de deal și de munte.
Codul Galben este valabil astăzi, 22 iulie, și mâine, 23 iulie.

Prognoza pentru Dobrogea: 22 iulie – 04 august
În primele trei zile ale săptămânii vremea va fi călduroasă, local caniculară în zona
continentală a regiunii, cu o medie a valorilor termice diurne de 32…34 de grade. În 25 și 26 iulie valorile termice diurne vor marca o scădere, până la o medie pe întreaga regiune de 28 de grade, însă în 28 și 29 iulie se va reveni la o medie de 33…34 de grade. La finalul lunii iulie și la început de august vor fi valori termice diurne în jurul a 32 de grade, caracterizând în continuare o vreme călduroasă. Minimele termice vor caracteriza în continuare nopți tropicale în mare parte din interval, cu valori medii de 20…22 de grade.
Sunt prognozate ploi în perioada 25 – 27 iulie, iar în restul intervalului regimul pluviometric se va menține deficitar.
Sursă foto: Primăria Constanta









