AcasăActualitateMediuSprijin pentru legumicultori: MADR lansează în dezbatere publică schema de ajutor de...

Sprijin pentru legumicultori: MADR lansează în dezbatere publică schema de ajutor de minimis pentru perioada 2025-2027

Pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost postat în secțiunea „Transparență Decizională” un proiect de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate”, în perioada 2025 – 2027.

Proiectul vizează acordarea unui ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate pentru perioada 2025-2027, după cum urmează: tomate, ardei gras şi/sau lung şi/sau gogoşar şi/sau iute, castraveţi, vinete, varză, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde.

Cuantumul ajutorului de minimis este de 1,5 euro/mp echivalentul a 1.500 euro/1.000 mp, pentru o suprafață cumulată de minimum 1.000 mp  cu respectarea cerințelor  privind tipul de cultură și suprafețele aferente acestora.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de prezenta hotărâre sunt în sumă de 342.400.000 lei pentru anul 2025, iar pentru anii 2026 și 2027 sumele necesare schemei de ajutor de minimis se vor aproba prin hotărâre a Guvernului, în funcție de fondurile bugetare alocate MADR cu această destinație pentru fiecare an.

Dacă se depășesc fondurile aprobate anual, suma cuvenită fiecărui beneficiar se reduce proporţional în vederea încadrării în bugetul alocat pentru fiecare an de aplicare a schemei.

Cererile se pot depune astfel:

  • pentru anul 2025 – până la 30 mai inclusiv
  • pentru anii 2026 și 2027 – în perioada 2 februarie inclusiv – 15 aprilie inclusiv.

Beneficiarii schemei de ajutor de minimis pot fi întreprinderile/întreprinderile unice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate.

Verificările se realizează de către echipe mixte DAJ și APIA și vizează deplasarea în teren pentru verificarea existenței suprafețelor declarate și înființate, stabilirea suprafețelor cultivate și a densității culturilor înființate în fiecare spațiu protejat, după data depunerii cererii și până cel târziu la data de 30 septembrie a fiecărui an.

Recoltarea și valorificarea producției se realizează anual după data efectuării verificărilor în teren și până cel târziu la data de 15 octombrie inclusiv a anului în care se solicită sprijinul.

Depunerea documentelor justificative și a registrului de tratamente se efectuează până la data de 24 octombrie inclusiv a anului în care solicită sprijinul.

Proiectul de act normativ poate fi consultat pe site-ul MADR, la secțiunea Transparență decizională, urmând link-ul: https://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative/9601-proiect-de-hotarare-a-guvernului-privind-aprobarea-schemei-ajutor-de-minimis-pentru-aplicarea-programului-de-sustinere-a-productiei-de-legume-cultivate-in-spatii-protejate-in-perioada-2025-2027.html 

Sursă foto: facebook/Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite