AcasăActualitateMediuVal de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat la Constanța

Val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat la Constanța

Începând de sâmbătă, 26 iulie, ora 10:00, și până duminică, 27 iulie, ora 10:00, județul Constanța se află sub Cod Galben de caniculă, potrivit atenționării meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie (A.N.M.).

Se anunță un val de căldură persistent, însoțit de disconfort termic accentuat, în special în zona litoralului. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 33 și 36 de grade Celsius, iar cele minime, între 20 și 22 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce indică un nivel ridicat de stres termic pentru populație.

Conform prognozei, duminică și luni valul de căldură se va restrânge treptat.

Recomandări pentru populație

Pentru protejarea sănătății în această perioadă, Serviciul Protecție Civilă recomandă respectarea următoarelor măsuri:

1. Evitați expunerea prelungită la soare între orele 11:00 – 18:00;

2. Utilizați aparatele de aer condiționat, setând o temperatură cu cel mult 5°C mai mică decât temperatura ambientală;

3. Nu utilizați ventilatoare dacă temperatura aerului depășește 32°C;

4. Purtați pălării de soare, haine lejere și ample, din fibre naturale, de culori deschise;

5. Consumați zilnic între 1,5 și 2 litri de lichide, fără a aștepta senzația de sete. Se recomandă un pahar de apă la fiecare 15–20 de minute;

6. Nu consumați alcool (inclusiv bere sau vin), deoarece favorizează deshidratarea;

7. Evitați băuturile cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice;

8. Evitați activitățile în exterior care presupun un consum mare de energie (sport, grădinărit etc.);

9. Aveți grijă de persoanele dependente de dumneavoastră (copii, vârstnici, persoane cu dizabilități), oferindu-le regulat lichide, chiar dacă nu le solicită;

10. Mențineți contactul permanent cu vecinii, rudele sau cunoștințele în vârstă sau cu dizabilități și interesați-vă de starea lor de sănătate.

Cum să limităm creșterea temperaturii în locuințe:

  • Închideți ferestrele expuse la soare, trageți jaluzelele și/sau draperiile;
  • Țineți ferestrele închise cât timp temperatura exterioară este mai ridicată decât cea din interior;
  • Deschideți ferestrele seara târziu, noaptea și dimineața devreme, pentru a crea curenți de aer;
  • Reduceți intensitatea luminii artificiale;
  • Opriți aparatele electrocasnice de care nu aveți nevoie.

Farmaciile din municipiul Constanța vin, ca în fiecare an, în sprijinul populației. Cetățenii se pot răcori și hidrata în incinta acestora, iar în multe dintre ele beneficiază gratuit de măsurarea tensiunii arteriale.

Pentru orice problemă legată de efectele caniculei, cetățenii pot apela permanent la:

  • 0241 550 055 – Dispecerat Primăria Municipiului Constanța
  • 0737 552 271 – Dispecerat Serviciul Protecție Civilă

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite