Se lansează „Frumoasă era Sena pe sub florile mele. Notele unui ambasador român la Paris între Bataclan’15 și COVID-19”
Se lansează „Frumoasă era Sena pe sub florile mele. Notele unui ambasador român la Paris între Bataclan’15 și COVID-19”, al scriitorului Adrian CIOROIANU. Acesta este un jurnal care va fi discutat la masa rotundă organizată de către Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța în colaborare cu Editura Curtea Veche Publishing joi pe 4 aprilie la ora 17.00.
Cartea care urmează a fi lansată consemnează memoriile sale în calitatea sa de ambasador, vizând cu precădere perioada pariziană și felul în care cultura, politica și viața se întrepătrund pentru un observator sensibil, nuanțat și cu un sens înalt al ironiei. Pe scurt, avem și o istorie anecdotică livrată sub forma unor microeseuri prin care Parisul, cândva capitala culturală a lumii, se deschide în fața ochilor noștri cu splendorile sale discrete și farmecul său inegalabil.
Istoricul și criticul literar Prof. univ. dr. habil. Angelo MITCHIEVICI, directorul Bibliotecii, va fi amfitrionul și partenerul de dialog al scriitorului.
Cine este Adrian Cioroianu?
Adrian Cioroianu este un istoric prestigios, cu o contribuție esențială în domeniul istoriei recente, a perioadei dictaturii comuniste, cu studii precum „Ce Ceaușescu qui hante les Roumains. Le mythe, les representations et le culte du Dirigeant dans la Roumanie communiste” (Éditions Curtea Veche et AUF, 2004), „Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc” (Editura Curtea Veche Publishing, 2005), „Geopolitica Matrioșkăi, Rusia postsovietică în noua ordine mondială” (Editura Curtea Veche Publishing, 2009).
Profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universității din București, coautor de manuale de liceu, manager al Bibliotecii Naționale, Adrian Cioroianu este și un eseist remarcabil, unul dintre intelectualii publici cu o prezență intensă și lucid-constructivă în viața cetății, participant la emisiuni culturale vizând educația prin intermediul istoriei, precum „5 minute de istorie cu Adrian Cioroianu”.
Ministru al Afacerilor Externe și Ambasador al României pe lângă UNESCO, Adrian Cioroianu este și un om de cultură rafinat, cunoscător avizat al vieții politice internaționale.
Masa rotundă
Masa rotundă se va încheie cu o sesiune de autografe, iar Adrian Cioroianu va intra în dialog cu cititorii săi. Intrarea este liberă.
Evenimentul face parte dintr-o serie de mese rotunde și lansări de carte care vor avea loc pe tot parcursul anului în Aula Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța, promovând atât autorii Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, cât și autori prestigioși din țară.










