AcasăActualitateSocialMăsuri de ordine și siguranță publică de Bobotează în Constanța. Când va...

Măsuri de ordine și siguranță publică de Bobotează în Constanța. Când va avea loc procesiunea religioasă

Luni, 6 ianuarie a.c., peste 220 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța, alături de lucrători ai Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța și Poliția Locală Constanța, vor asigura măsurile de ordine publică necesare desfășurării în bune condiții a manifestărilor religioase dedicate sărbătorii Botezului Domnului (Bobotează).

Jandarmii vor fi prezenți la datorie pe întreaga durată a evenimentului, începând cu desfășurarea slujbei la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel”, de la ora 07:30, urmând procesiunea religioasă ce se va desfășura pe traseul Catedrala „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” – Portul Tomis Constanța, unde va avea loc slujba de sfinţire a Agheasmei Mari şi tradiţionala aruncare a crucilor în Marea Neagră.

Pentru buna desfășurare a procesiunii religioase și siguranța participanților, în intervalul orar 11:00 – 14:00, traficul rutier va fi restricționat pe următoarele străzi:

  • Bulevardul Elisabeta;
  • Strada Remus Opreanu;
  • Strada Lebedei, până în Portul Tomis.

Cetățenii care locuiesc sau tranzitează aceste zone sunt rugați să își planifice din timp deplasările și să utilizeze mijloacele de transport în comun pentru a evita aglomerația.

Pentru siguranța tuturor, jandarmii le recomandă cetățenilor să respecte următoarele indicații:

  • Să adopte un comportament civilizat și să respecte indicațiile forțelor de ordine și
  • ale organizatorilor;
  • Să evite aglomerările și conflictele, manifestând răbdare în cazul unor timpi mai
  • mari de așteptare;
  • Să fie atenți la copii, pentru a preveni situațiile de rătăcire sau accidente.

Echipe de prim ajutor, patrule de siguranță publică, precum și echipe de dialog vor fi prezente în zonele de interes pentru a oferi sprijin cetățenilor, dacă va fi necesar.

Totodată, participanții sunt încurajați să sesizeze cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau să apeleze numărul unic de urgență 112 în cazul observării unor comportamente antisociale sau situații care necesită intervenție.

Jandarmii și celelalte structuri implicate vor fi alături de credincioși pe întreaga durată a evenimentului pentru a asigura desfășurarea acestuia în condiții de siguranță.

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/

Cele mai citite