AcasăActualitateSocialȘoferii, sfătuiți să cumpere rovinieta în avans. SIEGMCR va fi indisponibil

Șoferii, sfătuiți să cumpere rovinieta în avans. SIEGMCR va fi indisponibil

CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi că în data de 08.04.2026 (miercuri), în intervalul orar 00:00 – 04:00, sunt programate lucrări de mentenanță ale SIEGMCR (Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control Rovinietă), motiv pentru care emiterea rovinietelor și a peajelor va fi întreruptă pentru această perioadă.

Reamintim utilizatorilor că rovinieta poate fi achiziționată în avans, cu până la 30 de zile înainte de data de început a valabilității, iar peajul poate fi achitat până cel târziu la ora 24:00 a următoarei zile în care a fost efectuată trecerea, la punctele de lucru ale distribuitorilor autorizați, prin SMS, prin intermediul portalurilor și aplicațiilor destinate sistemelor de operare a telefoanelor mobile deținute de aceștia.

Sursă foto: CNAIR

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite