În urma exploziei devastatoare din Sector 5, familii întregi au rămas fără locuință și multe persoane au nevoie urgentă de ajutor.
Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București a lansat un apel pentru sprijinul persoanelor afectate de explozia violentă. Centrele de donații ale DGASMB sunt deschise sâmbătă și duminică între orele 08.00-20.00:
- Centrul Bebe de București ( Regina Elisabeta, nr. 75, sector 5)
- Depozitul de Economie Circulară Socială Romexpo ( pavilion G7, situat pe o a doua alee la dreapta după stația de pompieri din Bd. Expoziției nr. 2, sector 1)
- Sediul DGASMB ( NON STOP) – str. Constantin Mille, nr 10, sector 1.
Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București face un apel către toți cei care pot contribui cu următoarele:
- Haine de sezon în stare bună pentru adulți și copii – pulovere, geci, pantaloni, haine de interior, încălțăminte.
- Lenjerie, pătură, prosoape și produse de igienă.
- Mâncare neperisabilă – conserve, paste, orez, biscuiți, lapte praf sau produse pentru copii.
- Jucării și materiale pentru copii – pentru a aduce un strop de normalitate în viața celor mici afectați.
„Fiecare contribuție contează enorm și poate ajuta victimele să treacă mai ușor peste aceste momente extrem de dificile”, transmite DGAS București.









