AcasăActualitateSocialTinerii pot aplica pentru rolul de delegat ONU. VEZI unde

Tinerii pot aplica pentru rolul de delegat ONU. VEZI unde

În perioada 20.05-20.06.2025, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, organizează etapele de selecție dosare, interviu și dezbatere finală pentru alegerea celor doi delegați de tineret din cadrul Proiectului dosareDelegat de Tineret la Națiunile Unite”, sesiunea 2025-2026.

Este important de știut că în urma interviurilor vor fi selectați 4 candidați, două fete și doi băieți, pentru a respecta principiul egalității de gen. În urma dezbaterii finale, doi vor reprezenta interesele tinerilor la ONU, o fată și un băiat.

„Îndemn tinerii care doresc să-și reprezinte țara în cadrul Organizației Națiunilor Unite să aplice pentru această oportunitate. Vocea voastră, a tinerilor, trebuie să se facă auzită și la cel mai înalt for internațional, nu doar pentru a aduce în prim-plan problemele reale cu care vă confruntați, ci și pentru a oferi soluții curajoase, vizionare și ancorate în valori umane. Fiți autentici, informați și curajoși, pentru că lumea are nevoie de vocea și inițiativa voastră”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Pentru a putea participa la competiție, tinerii candidați au nevoie de:

  • CV, redactat în limba română, în model Europass;
  • scrisoare recentă de recomandare (din ultimii 2 ani), redactată în limba română, din partea unui superior ierarhic sau a unui cadru didactic universitar – semnată, scanată și care să cuprindă datele de contact ale semnatarului pentru identificare;
  • un eseu de maximum 1.000 de cuvinte, în limba engleză, cu o temă la alegere din cele prezentate pe site-ul ministerului.

De asemenea, la data depunerii candidaturii, tinerii cetățeni români trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani și să fi desfășurat activități în România în ultimele șase luni.

Etapele și calendarul selecțiilor pot fi consultate accesând link-ul: https://mfamilie.gov.ro/1/tineret/?fbclid=IwY2xjawKauoxleHRuA2FlbQIxMABicmlkETF2bXl3S3VYamloR1RoYXphAR4PNvnGvrHgpsYDlR-9YlhV4QZtEVjG4jpncGnHJR6FrBqmRFNP6c9iy-Az4A_aem_bKlPuUYKb_H38P1l2sYTzQ

Sursă foto: Unsplash.com

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite