AcasăActualitateSportDupă Gabriel-Cristian Ilie, și Liviu-Emil Caba revine la CSM Constanța!

După Gabriel-Cristian Ilie, și Liviu-Emil Caba revine la CSM Constanța!

Clubul Sportiv Municipal Constanța anunță transferul celui de-al treilea handbalist component al lotului național al României, Liviu-Emil Caba.

În vârstă de 25 de ani, jucătorul lui RK Partizan Belgrad se întoarce la malul mării pentru a contribui la reconstrucția unei echipe capabile să revină în topul handbalului românesc și să aibă o prezență cât mai consistentă în cupele europene.

Liviu va evolua în centrul apărării, fiind însă pregătit oricând să torpileze poarta adversă de pe postul de inter-stânga. Astfel, după tandemul Cumpănici-da Silva sosit de la Baia-Mare, CSM Constanța se întărește cu un alt duo alcătuit din jucători valoroși, care se cunosc foarte bine și care știu ce au de făcut din momentul în care intră în teren: Gabriel-Cristian Ilie – Liviu-Emil Caba.

„Până acum am bifat patru transferuri de top și nu ne oprim. Mai avem în vizor încă 2-3 jucători, apoi tragem linie. În orice caz, având în vedere valoarea și palmaresul celor care au semnat cu noi, obiectivul nostru va fi pe măsura calității acestora și a istoriei echipei noastre”, a declarat Mihai Ochiuleț, directorul CSM Constanța.

„Liviu este unul dintre mai îndrăgiți handbaliști care au evoluat pentru echipa noastră. Ca atare, revenirea lui este un câștig atât pentru calitatea jocului, cât și pentru suporterii care, astfel, vor avea un motiv în plus de încurajare. Până acum, am adus patru noi jucători de top de la care avem așteptări de top”, a declarat Marius Stavrositu, antrenor echipa de handbal seniori CSM Constanța.

Sursă foto: CSM Constanța

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite