AcasăEducatieVolumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”, lansat la...

Volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”, lansat la Universitatea „Ovidius”

Facultatea de Istorie și Științe Politice (FISP), din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, organizează joi, 18 aprilie 2024, lansarea volumului „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”, coordonat de Alexandru L. Cohal, Dorin Dobrincu și George Ţurcănașu, publicat la Editura Polirom.

Evenimentul va avea loc în Sala Senatului din campusul universitar – Corp A (Aleea Universității, nr.1), începând cu ora 12.00 și va fi urmat de o dezbatere la care vor lua cuvântul: conf. univ. dr. Daniel Citirigă, prof. univ. dr. Florin Anghel, din cadrul FISP, prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, cadru didactic al Facultății de Litere și director al Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța. Alături de aceștia vor vorbi Dorin Dobrincu și Mihai Chiper, cercetători la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol“ – Iași al Academiei Române și Alexandru Cohal, cercetător la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide”, Academia Română – Filiala Iași.

Despre carte

Cartea de față este despre Moldova (regiunea), despre România și despre români, așa cum cei ce au scris în ea i-au putut vedea. Cercetători din domenii științifice diferite au răspuns, fiecare din unghiul său, la mai multe întrebări: de ce suntem organizați într-un fel, și nu în altul? Corespunde împărțirea administrativ-teritorială a țării, așa cum o vedem astăzi, nevoilor de ieri și de azi ale Moldovei, ale României și ale locuitorilor ei? Dar care sunt aceste nevoi? Și cum funcționează, în fond, statul? (Coordonatorii volumului „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”)

Despre coordonatorii volumului

Alexandru L. Cohal este lingvist, cercetător la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide”, Academia Română – Filiala Iași. A urmat studii de filologie la Iași și de sociologie la Roma și la Pavia. Domeniile de interes: socioantropologia migrației și sociolingvistica migrației. Este vicepreședinte al Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei.

Dorin Dobrincu este istoric, cercetător Institutul de Istorie „A.D. Xenopol“ – Iași al Academiei Române. Domeniile principale de interes: istoria politică, socială și religioasă a României contemporane, editarea surselor istoriei contemporane, istoria regională. Este membru fondator și președinte al Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei.

George Țurcănașu este lector doctor la Departamentul de Geografie al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, fost cercetător la ENS LSH Lyon. Este specializat în geografia teritoriilor, cartografie și modele cantitative utilizate în geografie. Este membru fondator al Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei.

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/

Cele mai citite