AcasăAnunturiAtenție, se oprește apa din această noapte! Abonații nu vor avea apă...

Atenție, se oprește apa din această noapte! Abonații nu vor avea apă timp de 40 de ore

În perioada 30 martie 2026, ora 22.00 – 01 aprilie 2026, ora 14.00, la nivelul sistemului centralizat de alimentare cu apă din municipiul Constanța, se vor executa lucrări complexe de conectare a magistralelor cu diametrele de 800 mm, 600 mm și 560 mm, reabilitate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), de la intersecțiile: bd. Aurel Vlaicu cu str. Cumpenei și Vârful cu Dor, Prelungirea Caraiman cu Ion Ursu.  Pentru realizarea acestora, furnizarea apei potabile va fi sistată timp de 40 de ore, începând din noaptea de luni, 30 martie 2026, ora 22:00, până miercuri, 01 aprilie 2026, ora 14:00.

Investițiile fac parte din Contractul de lucrări CL34: „Reabilitare conducte magistrale tronson 3 – Municipiul Constanța”, în valoare totală de aproximativ 38 milioane lei, derulat prin POIM.

Pe timpul desfășurării lucrărilor vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Medeea;
  • Industrială;
  • Cartierele CET, Viile Noi;
  • Cartierele Anda, Km 4, Km 4-5, Km 5 și Veterani;
  • Zonele Caraiman și Oil Terminal;
  • Zona Comercială Constanța Sud (Auchan, Metro, Brico Depot, Avia Motors);
  • Localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord.

În același interval orar, se va furniza apă cu presiune scăzută în cartierele Faleza Sud (Poarta 6) și Sere.

Totodată, în perioada 30 martie 2026, ora 22.00 – 31 martie 2026, ora 14.00, se va sista furnizarea apei potabile și în cartierele I.C. Brătianu și Palas.

„Rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp și la parametrii optimi. La finalul operațiunilor, furnizarea apei se va relua progresiv în zonele afectate, în funcție de topografia rețelei și consumurile înregistrate.

Atenționăm abonații din zonele afectate că, din cauza manevrelor de golire și umplere a sistemului de alimentare cu apă potabilă, pot surveni modificări de aspect, în special în ceea ce privește turbiditatea și culoarea. În astfel de situații, recomandăm evitarea consumului de apă pentru băut și utilizarea acesteia doar în scopuri casnice și menajere, până la limpezire”, transmite RAJA.

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite