În contextul apariției repetate în spațiul public a unor informații eronate privind o posibilă creștere a normei didactice în învățământul preuniversitar, Ministerul Educației și Cercetării consideră necesară o clarificare fermă.
Autoritatea subliniază că nu există nicio discuție sau intenție privind modificarea normei didactice ori introducerea unor noi măsuri fiscal-bugetare, reafirmând angajamentul pentru stabilitatea sistemului educațional.
Declarațiile recente ale ministrului Daniel David confirmă faptul că toate deciziile cu impact bugetar au fost deja adoptate, iar sistemul are nevoie, în acest moment, de continuitate și predictibilitate.
„Ca urmare a informațiilor eronate vehiculate recurent în spațiul public privind o eventuală creștere a normei didactice, Ministerul Educației și Cercetării precizează faptul că nu există discuții în această privință și nici în legătură cu alte măsuri fiscal-bugetare în învățământul preuniversitar.
Așa cum ministrul Daniel David a declarat în repetate rânduri (de exemplu aici sau aici), măsurile fiscal-bugetare cu impact în educație au fost luate, din acest moment sistemul având nevoie de stabilitate și dezvoltare.
Încurajăm oamenii educației să urmărească informațiile oficiale comunicate de minister și să nu reacționeze la dezinformări care pot afecta buna funcționare a sistemului nostru de învățământ”, transmite Ministerul Educației.






