AcasăInternationalProtestele fermierilor eleni continuă. MAE actualizează atenționarea

Protestele fermierilor eleni continuă. MAE actualizează atenționarea

În continuarea atenționării de călătorie emise la data de 4 decembrie 2025, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează, sau intenționează să călătorească în Republica Elenă asupra faptului că mișcările de protest ale fermierilor eleni s-au extins, iar acestea vor continua și în zilele următoare, pe perioadă nedeterminată.

Pot surveni perturbări ale circulației rutiere, blocarea drumurilor naționale și autostrăzilor, inclusiv a celor care asigură legătura cu punctele de trecere a frontierei. De asemenea, se pot înregistra întârzieri semnificative în domeniul transportului naval și aerian.

Având în vedere caracterul imprevizibil al evoluției protestelor și faptul că situația blocajelor se modifică frecvent, cetățenii români sunt sfătuiți să respecte recomandările autorităților locale și să utilizeze rutele alternative indicate de acestea, precum și să evite zonele în care au fost anunțate mobilizări ale fermierilor.

MAE recomandă, de asemenea, verificarea periodică a paginilor de internet ale companiilor de transport pentru obținerea informațiilor actualizate cu privire la programul mijloacelor de transport.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728875; +302106728879 și Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefoanele de urgență ale Ambasadei României la Atena: +306978996222 și Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet https://www.mae.ro (Sfaturi, alerte de călătorie), https://atena.mae.rohttps://salonic.mae.rohttps://www.astynomia.gr.

Sursă foto: arhivă

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite