AcasăEvenimentEra în mașină și consuma alcool. Ce s-a întâmplat după aceea pare...

Era în mașină și consuma alcool. Ce s-a întâmplat după aceea pare desprins din filme

Ieri seară, în jurul orei 22:20, jandarmii din cadrul Detașamentului Medgidia, aflați în serviciu, au observat un bărbat în vârstă de 26 de ani care consuma alcool, aflat pe scaunul unui autoturism parcat pe partea carosabilă.

Jandarmii l-au legitimat, ocazie cu care bărbatul a declarat că așteaptă un prieten pentru a-i conduce autoturismul până la domiciliu, întrucât a consumat băuturi alcoolice și nu se află în stare să conducă.

După aproximativ 15 minute, în timp ce se aflau pe itinerarul de patrulare, jandarmii s-au intersectat, pe o stradă secundară, cu același bărbat, care de această dată conducea autoturismul.

Aceștia au activat semnalele acustice și luminoase, iar conducătorul auto a oprit. În momentul solicitării sprijinului unui echipaj din cadrul Poliției Rutiere, bărbatul a părăsit autoturismul și a fugit în direcția Canalului Dunăre–Marea Neagră.

Jandarmii l-au urmărit și imobilizat pe bărbat, iar la sosirea echipajului de poliție rutieră acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând prezența alcoolului în aerul expirat.

În cauză au fost întocmite actele procedurale conform competențelor legale.

Sursă foto: IJJ Constanța

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite