AcasăEvenimentJucării și țigarete în valoare de 2.091.000 lei, reținute de inspectorii vamali

Jucării și țigarete în valoare de 2.091.000 lei, reținute de inspectorii vamali

Inspectorii vamali din cadrul Biroul Vamal de Frontieră Constanța – Direcția Regională Vamală București, ca urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, pentru o societate comercială cu sediul în București, au reținut un număr de 12.750 bucăți jucării din plastic pentru copii, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală pentru mai multe mărci protejate.

Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 2.000.000 lei.

În conformitate cu reglementările Uniunii Europene privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reținut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Menționăm că deși se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea și siguranța cumpărătorilor.

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de FrontierăOtopeni Călători – Compartiment Călători – Direcția Regională Vamală București, împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul Centrului de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București – Otopeni, în urma unor controle specifice efectuate în vederea combaterii traficului cu produse din tutun, au reținut în vederea confiscării de la 5 pasageri care călătoreau pe ruta Istanbul – Otopeni, respectiv pe ruta Otopeni – Londra, 63.000 țigarete diverse mărci, fără marcaj corespunzător, bunuri nedeclarate și sustrase de la controlul vamal.

Valoarea țigaretelor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 91.000 lei.

În cauză se efectuează de către organele abilitate cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de contrabandă și depunerea de documente nereale la autoritatea vamală pentru două dintre cazurile menționate mai sus, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se aplice măsurile legale care se impun.

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite