AcasăEveniment(Video) Prinși la furat: Au luat aproape 100 kg de fier!

(Video) Prinși la furat: Au luat aproape 100 kg de fier!

La data de 5 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetulului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, pentru 24 de ore, 3 bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 29 de ani și un minor de 16 ani.

Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în noaptea de 4 spre 5 martie a.c., cei patru ar fi pătruns în incinta unui șantier, care aparține unei societăți comerciale din municipiul Medgidia, de unde ar fi sustras aproape 100 de kilograme de material feros.
La un moment dat, aceștia ar fi fost surprinși de către agentul de pază, pe care unul dintre autori l-ar fi agresat fizic cu un obiect contondent, pentru a-și asigura scăparea.

Cei patru au fost reținuți, pentru 24 de ore, conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Prevntivă al Inspectaratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 6 martie a.c., vor fi prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propuneri legale corespunzătoare.

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite