“Nehotărârea a fost lucrul care m-a costat cel mai mult în viață.”- Gabriel Liiceanu.
Ma tot bântuie acest citat de ceva vreme, încât m-am decis să întreb: De câte ori nu ai stat în fața unei decizii și n-ai știut încotro să mergi? De câte ori nu ți-ai spus în gând: Dar dacă făceam altfel? Dacă spuneam altceva? și răspunsul n-a venit niciodată, doar liniștea aceea grea, care apasă și doare.
E ciudată viața… îți dă iluzia alegerii, dar de cele mai multe ori te lasă suspendat între dorință și teamă, între ce vrei și ce știi că ar trebui să vrei. Și acolo, în locul acela îngust, se naște nehotărârea… o rană nevăzută, o tăcere care te macină încet.
Ți s-a întâmplat, nu-i așa, să simți că orice pas e greșit? Să taci, deși inima îți urla? Să rămâi, deși totul din tine voia să plece? Sau să pleci, deși ți-ar fi fost mai ușor să rămâi?
Acolo te găsește nehotărârea: între două bătăi de inimă care nu știu pe care drum să apuce.
Poate că ai crezut că tăcerea te va salva, că timpul va alege pentru tine. Dar timpul nu alege. El doar trece, cu o eleganță crudă, luând cu el tot ce-ai fi putut fi.
Și totuși, ai observat că uneori nehotărârea te ferește? Că te oprește chiar înainte de prăpastie? Că uneori, în spatele unui „nu știu”, se ascunde un instinct care te protejează de răni mai adânci decât cele ale pierderii?
Da, nehotărârea te costă. Te face să pierzi oameni, momente, priviri care n-au să se mai întoarcă. Dar într-un fel straniu, te și salvează. Te ține departe de ceea ce ar fi putut să te frângă ireversibil.
Și-atunci, spune-mi, e nehotărârea o slăbiciune? Sau e doar felul în care destinul îți pune o mână pe umăr și-ți șoptește: Nu încă. Nu e timpul.
Poate că nu noi alegem, de fapt. Poate că drumul e deja scris, iar ezitările noastre sunt doar semnele unei ordini mai mari, pe care n-o putem înțelege.
Poate că, atunci când nu răspunzi, răspunsul există deja doar că nu e încă rostit.
Și dacă taci, nu e pentru că ești slab. Taci pentru că în tine se dă o luptă. Pentru că uneori inima are nevoie de timp ca să învețe ce poate duce.
Iar nehotărârea… poate că e doar forma cea mai omenească a curajului. Curajul de a nu te grăbi spre o rană. Curajul de a aștepta, până când sufletul tău e gata să spună: da… sau nu.
Foto: Unsplash
