AcasăActualitateMediuSTOP VOT! Peste 300 de desene s-au înscris în competiția organizată de...

STOP VOT! Peste 300 de desene s-au înscris în competiția organizată de RAJA

Perioada de vot public pentru Concursul de pictură și desen „Apa este viață!” – 2026, organizat de RAJA cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, s-a încheiat conform calendarului anunțat.

Timp de zece zile, publicul a avut ocazia să descopere și să susțină lucrările realizate de copiii din județul Constanța, înscrise în concurs sub tema ediției din acest an – „Apa pentru toți”. Peste 300 de desene au fost promovate în mediul online, bucurându-se de susținerea părinților, profesorilor și prietenilor.

În urma analizării modului în care au fost acordate voturile, s-a constatat că, în anumite situații, distribuirea intensă a lucrărilor în mediul online a generat aprecieri provenite și de la conturi din afara României sau de la conturi care ridică suspiciuni privind autenticitatea acestora.

Conform Regulamentului concursului, în etapa de jurizare vor intra primele 25 de lucrări din fiecare categorie de vârstă, clasate în funcție de numărul de aprecieri valide, respectiv voturi provenite de pe conturi Facebook reale și de pe teritoriul României.

În perioada următoare va avea loc verificarea respectării condițiilor de participare și jurizarea lucrărilor de către o comisie organizată la nivelul RAJA, care va desemna câștigătorii acestei ediții.

Rezultatele finale vor fi anunțate pe pagina de Facebook și pe site-ul RAJA, vineri, 20 martie 2026.

Sursă foto: rol ilustrativ

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite