AcasăActualitateSportVictorie pentru Farul Constanța. Meciul s-a încheiat 2-0. „Trebuia neapărat să câștigăm”

Victorie pentru Farul Constanța. Meciul s-a încheiat 2-0. „Trebuia neapărat să câștigăm”

Farul a început play-out-ul cu un succes, scor 2-0, împotriva Petrolului, într-o dispută extrem de importantă în lupta pentru locurile 7-8, noul obiectiv al „marinarilor”. Presiunea rezultatului a transformat întâlnirea într-una de luptă, dar cu un joc alert, care a plăcut celor aproximativ 2.000 de spectatori care au venit să-și susțină favoriții.

La finalul meciului Farul – Petrolul 2-0, antrenorul principal al Farului, Ianis Zicu, a oferit câteva concluzii.

„Un moment important, pentru că trebuia neapărat să câștigăm acest joc. Sunt fericit că am șansa să antrenez echipa la care am crescut ca și copil, prima echipă pe care am iubit-o din toate punctele de vedere și este o onoare și o mândrie să fiu aici”, a spus Ianis Zicu.

Fără Alibec și cu Vînă numai pe banca de rezerve, incomplet refăcut, Farul s-a bazat în linia ofensivă în special pe Ișfan, iar golgheterul constănțenilor a fost printre cei mai buni jucători, fiind la originea golului din minutul 29 când a profitat de o gafă în defensiva oaspeților, i-a pasat lui Tănasă și acesta din urmă a deschis scorul cu un șut plasat.

Oaspeții au fost iertați de un cartonaș roșu la un fault al lui Dulca asupra lui Tănasă în minutul 35, iar apoi au ieșit mai deciși de la cabine și chiar au fost aproape de a egala în minutul 62. Tabela a fost modificată însă tot de Farul, trei minute mai târziu: Ișfan a primit o pasă în adâncime, l-a văzut pe Bălbarau ieșit să-l întâmpine în marginea careului și l-a lobat elegant pe portarul ploieștean pentru 2-0.

A zecea reușită stagională a lui Alex Ișfan care își continuă evoluțiile excelente în tricoul Farului. La adăpostul celor două goluri, Farul a gestionat mult mai sigur finalul jocului pentru a-și trece în cont cele trei puncte, iar Ianis Zicu i-a oferit din nou minute și tânărului Alex Goncear, junior născut în 2009 ce se anunță următorul pariu al „marinarilor” pentru fotbalul românesc.

Farul Constanța – Petrolul Ploiești 2-0 (1-0)

  • Au marcat: Tănasă 29, Ișfan 65
  • Cartonașe galbene: Pellegrini 67 / Papp 44, Dulca 69
  • Au evoluat – Farul (antrenor Ianis Zicu): R.Munteanu – Maftei (70 Furtado), Larie, Gustavo (86 Țîru), Pellegrini (68 Goncear) – Ramalho (33 Radaslavescu), Dican, Ganea – Grigoryan, Ișfan (86 Doicaru), Tănasă. Rezerve: Buzbuchi – Duțu, Vînă, Vojtuș, Banu, Sîrbu, Markovic.
  • Petrolul (antrenor Eugen Neagoe): Balbarau – Rivaldinho, Papp (58 Ignat), Roche, Dumitrescu (68 Ajmbetov) – Botogan (46 R.Pop), Dulca, Jyry – Hanca (46 Boateng), Chica Rosă, Hermann (58 Grozav). Rezerve: Knell – Prce, Araujo, Rodrigues, Mateiu, V.Gheorghe, Ajmbetov, Manolache.
  • Au arbitrat: Horațiu Feșmnic (Cluj Napoca-Cluj) – Valentin Avram (București) și Alexandru Cerei (Cluj Napoca-Cluj). Arbitru rezervă: Ovidiu Robu (Chitila-Ilfov)
  • Arbitru VAR: Adrian Cojocaru (Galați)
  • Arbitru AVAR: Cristina Trandafir (București)
  • Observator arbitri: Stan Prodan (Alexandria-Teleorman)
  • Observator joc: Romulus Chihaia (București)

Sursă foto: Farul Constanța

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite