AcasăActualitateMediuVânt puternic și instabilitate atmosferică accentuată la Constanța!

Vânt puternic și instabilitate atmosferică accentuată la Constanța!

Administrația Națională de Meteorologie informează că, astăzi, până la ora 21:00, Dobrogea se va afla sub cod galben de intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică temporar accentuată

În intervalul menționat, vor fi intensificări ale vântului și vijelii, cu viteze în general de 50…65 km/h. Local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de 30…35 l/mp.

Cetățenii sunt rugați să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055

Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922

Dispecerat Serviciul Protecție Civilă– 0737552271.

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite