Într-un nou episod al podcastului Știri la Minut, am stat de vorbă cu Ancuța Ene, cosmetician cu experiență și una dintre cele mai apreciate specialiste din Constanța. De-a lungul anilor, Ancuța a reușit să se facă remarcată prin rezultatele spectaculoase obținute în tratamentele pentru ten și piele, ajutând numeroși clienți să-și recapete încrederea în propria imagine.
Pe parcursul discuției, invitata noastră a vorbit deschis despre problemele tot mai frecvente ale tenului, de la acnee și dermatită, până la afecțiuni care apar tot mai des și în rândul bărbaților.
„Ceea ce se vede pe piele, de multe ori, poate veni din interior. În aceste cazuri, îndrumăm pacienții către consultații specializate și amănunțite”, a subliniat Ancuța Ene.
Ancuța atrage atenția asupra faptului că pielea reflectă echilibrul interior al organismului, iar un tratament eficient începe întotdeauna cu o înțelegere corectă a cauzelor care duc la apariția problemelor cutanate. Mai mult, aceasta discută în detaliu cu pacienții care ajung la cabinetul ei Nurse Beauty.
De asemenea, aceasta a vorbit și despre importanța îngrijirii corecte a pielii în funcție de tipul de ten, vârstă și stil de viață, dar și despre rolul esențial al prevenției.
Episodul complet poate fi urmărit pe canalul nostru de YouTube, Știri la Minut, unde descoperiți povești, profesioniști și sfaturi utile din diverse domenii.






