AcasăActualitateSocialRestricții de trafic în municipiul Constanța de Revelion

Restricții de trafic în municipiul Constanța de Revelion

Constanța întâmpină noul an cu un eveniment special dedicat tuturor celor care vor să sărbătorească în aer liber. În noaptea de Revelion, începând cu ora 21:30, parcarea de la Sala Sporturilor se va transforma într-un adevărat centru al distracției, unde DJ Pierre D’Vară, Smiley și Lucian Colareza vor urca pe scenă pentru un concert plin de energie. Atmosfera va fi completată de spectacole impresionante de lumini și lasere, dar și de ploi de confetti, menite să marcheze începutul unui nou an cu optimism și voie bună.

Pe parcursul zilelor de 31 decembrie și 1 ianuarie 2026, bulevardul Tomis va fi redat pietonilor, devenind un loc ideal pentru plimbări și socializare, într-o ambianță festivă. Constănțenii sunt invitați să se bucure de oraș într-o notă de sărbătoare.

Pentru buna desfășurare a evenimentului și pentru siguranța participanților, traficul rutier va fi restricționat pe bulevardul Tomis, pe tronsonul dintre bulevardul Mamaia și bulevardul Ferdinand, începând de miercuri, 31 decembrie, ora 06:00, până joi, 1 ianuarie, ora 23:00. În acest interval, autobuzele care tranzitează zona vor circula pe un traseu alternativ, pe strada Răscoalei din 1907.

În noaptea de Revelion, programul mijloacelor de transport în comun va fi extins. Liniile 2-43, 5-40, 44, 48 și 101 vor avea curse la fiecare 30 de minute, în intervalul 31 decembrie, ora 21:00 – 1 ianuarie, ora 02:00.

De asemenea, pentru pregătirea zonei dedicate evenimentului, accesul auto în parcarea de la Sala Sporturilor va fi interzis din 29 decembrie, ora 22:00, până pe 1 ianuarie, ora 23:00.

Pentru menținerea unui climat sigur, participanții nu vor avea voie să intre în perimetrul evenimentului cu sticle, doze, substanțe interzise, obiecte periculoase, materiale inflamabile sau explozive, articole pirotehnice ori alte obiecte care pot pune în pericol siguranța celor prezenți.

  • Activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal, potrivit legii 190 din 2018, articolul 7. 
  • Informațiile din acest articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  • Conținutul site-ului știrilaminut.com este destinat exclusiv informării publice.
  • Răspunderea pentru textul unui articol aparține exclusiv autorului sau instituției care a scris acest text, în cazul unui comunicat de presă.
  • Stirilaminut.com nu-și asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
  • Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, precum modificarea conținutului acestui website.
  • Toate comentariile sunt moderate. Vă recomandăm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană, calomnii, injurii și nici informații false.
CITEȘTE ȘI
- Advertisment -spot_img
https://salabrick.ro/
https://www.instagram.com/exclusive_fit_luxury?igsh=Yzh1bnFjdG9lcDB0

Cele mai citite